Columna lui Traian din Roma a fost duminică seară iluminată în roșu, galben și albastru cu ocazia Centenarului Marii Uniri, în compania președintelui Klaus Iohannis, care a început duminică o vizită de stat în Italia, prima după 45 de ani. Au fost prezenți membri ai comunității de români din Italia, mediul asociațiilor, elevi din familii de români care frecventează cursurile de limba și cultura romanească LCCR.
Klau Iohannis le-a mulțumit românilor pentru primire, care au cântat Imnul României: “Foarte frumos, bravo, mulțumesc pentru primire2. A fost prevăzut un moment de evocare istorică, cu lupta dintre daci și romani si ritul concordiei intre zei si popor. Marti, 16 octombrie 2018, o alta delegatie de studenti, cadre didactice si Directorul Riccardo Agresti de la Scoala “Corrado Melone”, medaliata cu Ordinul Cavaler – Meritul Cultural, vor intalni in Primaria Romei Presedintele Iohannis impreuna cu Rrimarul Virginia Raggi. Columna lui Traian este considerat actul de identitate al poporului român. Este un monument antic din Roma construit din ordinul împăratului Traian, pentru comemorarea victoriei sale în Dacia, care s-a păstrat până în zilele noastre. Monumentul se află în Forul lui Traian, în imediata apropiere – la nord – de Forul roman. Terminată în 113, columna are exteriorul prevăzut cu un faimos basorelief sculptat, în formă de spirală, care reproduce artistic sub o formă epică războaiele dintre romani și daci purtate de Traian pentru cucerirea Dacieiintre 101 si 106. Columna, realizata de arhitectul Apolodor din Damasc, are o înălțime de aproximativ 40 de metri și conține 18 blocuri masive de marmură de Carrara, fiecare cântărind 40 de tone. Columna a fost ridicată atât pentru a comemora victoriile lui Traian, fiind o adevărată istorie gravată în piatră, cât și pentru a servi ca mausoleu pentru ca după deces, cenușa împăratului Traian a fost depusă în încăperea de la baza columnei. Vizita de Stat a Presedinteli Romaniei in Italia are loc în contextul sărbătoririi Centenarului Marii Uniri și al aniversării a 10 ani de la ridicarea relației bilaterale dintre România și Italia la nivel de Parteneriat Strategic Consolidat. Duminică, 14 octombrie a.c., la sediul Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei, Președintele României a avut loc o întrevedere cu reprezentanți de marcă ai cultelor religioase ortodox, greco-catolic și romano-catolic. În cursul serii, Președintele Klaus Iohannis a participat la un moment simbolic al vizitei, cu încărcătură deosebită pentru relația bilaterală dintre cele două state – iluminarea Columnei lui Traian în culorile Drapelului României. Luni, 15 octombrie a.c., vor avea loc convorbiri oficiale cu Președintele Italiei, domnul Sergio Mattarella, pe teme legate de Parteneriatul Strategic Consolidat dintre cele două țări, precum și de cooperarea în plan european, internațional și securitar. În cadrul dialogului, o atenție deosebită va fi acordată reconfirmării caracterului special al relației bilaterale, aprofundării Parteneriatului Strategic Consolidat, întăririi cooperării economice și rolului comunității românești din Italia. Va fi realizat, totodată, un schimb de opinii pe temele de actualitate ale agendei UE, inclusiv în contextul pregătirii exercitării Președinției române a Consiliului Uniunii Europene, precum și pe teme internaționale. Cei doi Președinți vor participa la inaugurarea unei expoziții dedicate comemorării a 2000 de ani de la moartea poetului latin Ovidiu. Agenda va mai include întrevederi oficiale cu Președintele Consiliului de Miniștri al Italiei, domnul Giuseppe Conte, Președintele Senatului, doamna Maria Elisabetta Alberti Casellati, și Președintele Camerei Deputaților, domnul Roberto Fico. La data de 16 octombrie a.c., Președintele României va participa la deschiderea Forumului de Afaceri România-Italia, eveniment menit să stimuleze dimensiunea economică a Parteneriatului Strategic Consolidat, în contextul în care, în 2017, valoarea schimburilor comerciale a fost de 14,6 miliarde euro, cea mai ridicată valoare înregistrată în istoria relațiilor comerciale româno-italiene. Cu o valoare estimată a schimburilor comerciale de peste 15,5 miliarde euro, în acest an, Italia este doilea partener comercial al României şi ocupă primul loc în topul investitorilor străini din punct de vedere al numărului de companii prezente pe piață, respectiv locul cinci în clasamentul investițiilor străine în economia noastră. De asemenea, Președintele Klaus Iohannis va avea, la Roma, o întrevedere cu Primarul orașului, doamna Virginia Raggi, urmată de o întâlnire cu reprezentanții comunității românești, cea mai numeroasă din afara graniţelor şi cea mai mare comunitate străină din Peninsulă. La întâlnire va participa și doamna primar, Virginia Raggi.